De vreme (neterminat)

Eu soream, tu soreai, amandoi ardeam
intr-o camaruta cu un singur geam,
din care lumina batea intr-un triunghi mereu,
cu catene in coapsele tale si ipotenuza in bazinul meu.
Fericirea noastra era vopsita-n albastru;
mancarea avea gust neant si vinul dulce-sihastru.
Atunci cand eu soream si cand tu soreai,
ne cresteau flori de piele din decembrie-n mai.

Apoi eu am norit, tu ai vantit, amandoi picuram,
era lume multa in jur si radeam,
simteam si gustul de vin si cel de mancare.
Curgeau dintre noi maini si picioare.
“Ne va-nghiti pamantul, iubito” iti ziceam.
Tu strangeai mai strans in falsa-mbratisare.